Descriere produs
Axial One
Axial One este un erbicid pentru controlul principalelor buruieni monocotiledonate si dicotiledonate anuale care pot aparea in culturile de cereale paioase.
Axial One este un erbicid un actiune sistemica, fiind preluat prin frunze si radacini si translocat rapid in punctele de crestere.
Cele doua substante active, pinoxaden si florasulam, au efect rapid impotriva buruienilor cu frunza lata:
-
Pinoxadenul este preluat de sistemul libero-lemnos al buruienilor mocotiledonate anuale, provocand blocarea imediata a dezvoltarii meristemelor de crestere. Cresterea activa a buruienilor inceteaza in 48 de ore de la aplicare. Simptomele sunt observate in termen de una pana la trei saptamani, in functie de conditiile de mediu si a speciilor implicate.
-
Florasulamul este preluat prin frunze si prin sistemul radicular al buruienilor inhiba activitatea enzimatica a buruienilor avand ca rezultat final distrugerea speciilor de buruieni sensibile. Primele simptome care apar sunt cloroza sau ingalbenirea frunzelor urmata de necroza punctelor de crestere. Safenerul, cloquintocet-mexil, previne efectul fitotoxic asupra cerealelor si accelereaza activitatea substantelor active.
Mod de utilizare:
Axial One se aplica postemergent din momentul incare cultura de cereale a ajuns in stadiul de infratire pana la aparitia frunzei stindard, iar buruienile sunt rasarite si in stadiul activ de crestere.
Pentru a obtine cele mai bune rezultate din punct de vedere al eficacitatii produsului si limitarea pierderilor de recolta datorate concurentei buruienilor, aplicati Axial One in momentul de sensibilitate maxima a buruienilor (monocotiledonate anuale – inceput de infratit, pana la formarea primului internod, ia dicotiledonate 2-4 frunze).
Doza recomandata este de 1 l / ha, pentru culturile de grau, orz, orzoaica.
Inaintea prepararii amestecului trebuie sa fiti siguri ca rezervorul echipamentului de stropit este curat si nu contine urmele altui produs utilizat anterior.
Se umple rezervorul cu 1/2 din cantitatea de apa necesara, se porneste agitatorul, apoi se adauga cantitatea de produs necesara in rezervorul instalatiei, se completeaza cu apa si se continua agitarea.
Pentru a obtine cea mai buna eficacitate, este important ca produsul sa fie diluat intr-un volum de 200-300 litri apa la hectar.
Compatibilitate:
Axial One este compatibil cu majoritatea produselor fitosanitare folosite in mod curent in Romania.
Inainte de utilizarea unui amestec se va consulta tabelul de compatibilitate si se va face un test.
Intrucat sortimentele de soiuri de plante cultivate sunt in continua schimbare, este indicat ca amestecurile sa fie in prealabil testate din punct de vedere al fitotoxicitatii pe soiul care urmeaza sa fie tratat.
Atentie! A nu se amesteca cu erbicide hormonale (2,4 D, dicamba), produse ce contin sulf sau ingrasaminte foliare.